googlef79afddceedd5f6c.html

REGULAMENT DE PARTICIPARE – ediţia a XI-a, 2020

 

       Salonul de Pictură „ARTE MICI” (eveniment clandestin de formă, pată şi culoare) este organizat de Florin Preda-Dochinoiu, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI MOTRU, CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI MOTRU, urmând ca până la 28 martie 2020, când are loc ceremonia de premiere, să se alăture organizatorilor şi alți parteneri.

S-au alăturat, ca parteneri ai acestei ediții, până în prezent, UAPR Filiala Dr. Tr. Severin, Publicaţia ,,GAZETA DE MÂINE (spaţiu liber pentru curajul românilor de pretutindeni)“, SC LEURDA IMPEX SRL şi  Fleurs De Mariage-decoratiuni Evenimente

Această ediţie este deschisă artiştilor români, de pretutindeni şi din Republica Moldova, cu vârsta cuprinsă între 3 şi 15 ani, fiind organizată pe trei grupe (3-6 ani, 7-10 ani şi 11-15 ani) numai pentru secţiunea PICTURĂ (acuarelă, tempera, guaşe, acrylic, ulei şi tehnică mixtă).

Cel puţin una dintre lucrările înscrise în concurs trebuie să fie înrămată. Dacă lucrările sunt realizate pe pânză întinsă pe şasiu nu este obligatorie înrămarea. Orice temă şi tehnică este admisă, pentru a putea permite fiecărui artist să aleagă acel sector al creației care îl reprezintă cel mai bine. Se recomandă ca artiştii să prezinte câte două lucrări (dimensiune minimă 29×20 cm), pentru a permite juriului o judecată cât mai obiectivă în acordarea premiilor.

Lucrările vor fi expediate direct sau prin poştă în ambalaje corespunzătoare, până la data de 29 februarie 2020 (data poştei), pe următoarea adresă :

CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI MOTRU

strada Macului, nr.29, municipiul Motru, judeţul Gorj, cod poştal 215200, ROMÂNIA

cu menţiunea «PENTRU SALONUL DE PICTURĂ „ARTE MICI”».

Fiecare lucrare de pictură va fi etichetată pe faţă cu numele, prenumele artistului şi titlul lucrării, iar pe spatele fiecărei lucrări se va menţiona: numele şi prenumele artistului, vârsta, titlul lucrării, tehnica, dimensiunile, anul de realizare, numărul de telefon sau adresa de e-mail, pentru contact, adresa unde locuiește.

Pentru artiștii din diasporă şi Republica Moldova, pentru scurtarea timpului, lucrările pot fi trimise în format digital pe adresa de e-mail artemici@yahoo.com, (purtând aceleași însemnări: numele şi prenumele artistului, vârsta, titlul lucrării, tehnica, dimensiunile, anul de realizare, adresa unde locuieşte şi adresa de e-mail , urmând ca ulterior, de comun acord cu organizatorii, să fie expediate direct sau prin poştă, în ambalaje corespunzătoare, pe aceeaşi adresă.

Lucrările vor fi expuse de organizatori pe pagina artemici.ro,  la categoria «ARTIŞTI ÎNSCRIŞI, EDIŢIA A XI-A 2020»

Membrii juriului vor examina, on-line, lucrările participanților și vor desemna câștigătorii.

Ceremonia de premiere va avea loc în ziua de 28 martie 2020, în municipiul Motru, judeţul Gorj, România.

Se vor acorda mai multe premii pentru fiecare categorie de vârstă, menţiuni, „ORDINUL ARTE MICI” şi „MARELE PREMIU ARTE MICI”. Premiile vor consta în materiale şi rechizite pentru pictură.

Organizatorii vor contacta fiecare artist câştigător în parte, telefonic sau pe adresa de e-mail.

Premiile neridicate la festivitatea de premiere din data de 28 martie 2020 se pot ridica în termen de trei luni de la sediul Casei de Cultură Motru. După acest termen premiile neridicate se reportează pentru ediţiile viitoare.

Lucrările acestui salon nu se restituie.

Organizatorii îşi rezervă dreptul la folosirea, donarea, licitatea, înstrăinarea lucrărilor, fotografierea, şi imprimarea fotografiilor după lucrări în vederea publicării sau în orice alt scop. De asemenea organizatorii îşi rezervă dreptul la folosirea, utilizarea şi publicarea datelor privind numele, prenumele, vârsta, localitatea de domiciliu şi ţara artiştilor înscrişi la concurs. Prin înscrierea la acest salon de pictură se consideră că sunt acceptate condiţiile prezente în acest regulament.

Membrii juriului: Pavel Şuşară, Michael Lassel, Nicolae Maniu, Dan Neamu, Alexandra Maciac şi Florin Preda-Dochinoiu

Share This Post

Google1DiggGoogleYahooBloggerRSS

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *